Folosesc Argint Coloidal de aproximativ 7 ani, în familie și cu pacienții. Până acum 3 ani şi jumătate când am început colaborarea cu firma Agnes Itara, am folosit o singură concentrație, și anume 5 ppm, import Serbia. Celelalte 2 firme care importau şi importă argint coloidal de 20 ppm și 25 ppm din SUA sau Canada, aveau prețurile foarte mari.

Am scris în cartea „Apa miracolul vieții” ajunsă la ediția a III-a, despre virtuțile Argintului Coloidal, cel mai puternic antibiotic natural (distruge peste 650 de tipuri de agenți patogeni), și care nu are efecte adverse. O singură contraindicație – transplantul, pentru că stimulează Sistemul Imunitar și este pericol de respingere.

Noi avem avantajul că lucrăm cu un sistem de biorezonanță CoRe Inergetix care ne face bio compatibilitatea produselor cu ființa pacientului. Astfel ne alege ce concentrație de Ag este cea mai benefică pentru bolnav (5, 10, 20, 25, 30 ppm). De asemenea ne alege din celelalte produse coloidale ( Aurum, Elixirum, Electronum, Cr, Cu, Mg, Zn, Bliss, Fortis), ce este cel mai benefic pentru ființa celui în cauză.

În familie am rezolvat gripe și răceli în 2- 3 zile, dischinezie biliară în 3 luni (după 6 ani de suferință), cistită și candida. Cu pacienții noștri, cele mai bune rezultate le-am obținut în următoarele afecțiuni:

  • Sinuzite cronice de 5, 7 şi 17 ani în 2 -4 săptămâni;
  • Astm bronhic – în 3 -6 săptămâni, în special la copii;
  • Candida – în 30 – 40 zile, fără revenire;
  • Psoriazis;
  • Diabet;
  • Scleroză în plăci – ameliorare;
  • Conjuctivitate şi blefarite;
  • Eczeme;
  • Diverse tipuri de cancer – adjuvant;
  • Foarte bune rezultate după operații de cancer.

Vreau să remarc necesitatea dezinfectării fizice a organismului prin curățitoare intestinale sau post terapeutic în paralel cu administrarea Argint Coloidal și alcalinizarea bio terenului prin Dieta Bazică sau regimul 80 -20 (80% alimente alcaline – 20% alimente acide)

Absolut toți pacienții la care am făcut evaluarea complexă cu Sistemul CoRe Inergetix a primit ca recomandare la domeniul „Suplimente”, Ag Coloidal. Dovadă că datorită stilului de viaţă, toţi avem toxine şi bio teren acid, factor favorizant pentru agenții patogeni.

Dacă cei în cauză îşi curăţă intestinele (în mod special) şi se alcalinizează prin dietă şi apă alcalină, eficacitatea Ag Coloidal creşte foarte mult.

Noi recomandăm cantităţi mici şi dese; câte 5 ml de 4-5 ori/zi sau 8- 10 ori/zi, pentru a menţine concentraţia în organism. În cazuri acute se poate creşte cantitatea la 10 -20 ml odată.

Referitor la celelalte produse coloidale am avut rezultate foarte bune în depresii (de mai multe categorii) cu Aur Coloidal, Elixirum (Au + Ag) şi Electronum (Au + Ag+ Pt) şi cu Crom Coloidal în dezechilibre ale pancreasului, inclusiv diabet.

În ultimele mele 2 cărţi „Sistemul Imunitar – Cheia Sănătăţii” şi „Vindecarea prin Iubire şi Iertare” am descris câteva zeci de cazuri, în absolut toate fiind recomandate şi produsele coloidale de la Agnes Itara.

Pentru că noi facem terapie holistică, le facem recomandări personalizate clenţilor privind corpul emoţional, corpul mental (afirmaţii pozitive), corpul spiritual (rugăciuni) şi iertarea. Fără acestea şi fără schimbarea bolnavului nu există vindecare profundă sau tămăduire, ci numai ameliorări parţiale şi temporare.

Terapeut Holistic, Psiholog – Mihăiţă Toma

 

🤞 Abonați-vă la newsletter

Nu facem spam! Citește termenii de confidențialitate.